duminică, 13 februarie 2011

Cucuveaua ( Atbene noctua )

O mare varietate de păsări pot fi întâlnite vânând nevertebrate şi alte vertebrate în cadrul grădinilor. Strategiile lor de vânătoare pot varia, dar toate sunt oportuniste, adaptăndu-se la condiţiile existente şi la disponibilitatea hranei. Acest lucru este vizibil şi în pozele umătoare.

Cucuveaua este de fapt o bufniţă de talie mai mică (23-27 cm), cu un penaj cenuşiu dechis, având ochii (irisul) de culoare galbenă. Ea are o coadă scurtă, fiind o pasăre care este activă ziua şi noaptea.
Pasărea preferă regiunile de pădure cu luminişuri, sau regiunile stâncoase deschise, precum şi grădinile cu pomi bătrâni. Are nevoie de scorburi sau găuri pentru cuibărit, locuri cu ascunzişuri şi de pândă. Poate fi întâlnită şi în clădiri abandonate sau adăposturi artificiale, acomodându-se uşor cu oamenii. Planează în timpul zborului şi sunt stângace pe sol. Unul dintre factorii care au dus la răspândirea lor este adaptabilitatea în ceea ce priveşte alegerea locului de cuibărit – pot folosi fabrici părăsite şi chiar cuştile de iepuri din crescătorii. Femela cloceşte singură 24 de zile. Ambii adulţi hrănesc puii, care năpârlesc după cinci săptămâni. Vor fi independenţi după alte două luni.
Identificare :  Pată albă pe cap, alb deasupra ochilor şi mustaţă albicioasă. Multe striaţii maro pe pieptul alb. Pete mai mari albe pe aripi, dungi pe penele de zbor şi dungi pe penele cozii. Picioarele şi labele albicioase. Sexele se aseamănă între ele, dar femelele sunt mai mari. Puii nu au petele albe de pe frunte.
Răspândire:  Cucuveaua trăieşte în zonele cu climă temperată din Europa, Africa de Nord, şi Asia.
Dimensiune: 23-27 cm. 
Habitat: Zonele deschise de ţară. 
Cuib:  Scorburi de copac sau gaură într-o stâncă. 
Ouă: 3-5, albe. 
Hrană:  Nevertebrate şi mici vertebrate. Cucuveaua este o pasăre care pândeşte prada. Ea vânează de obicei noaptea sau în lumina crepusculară, insecte mari, râme, rozătoare mici, păsări, şerpi mici sau şopârle.

3 comentarii:

  1. Tufareanu Mircea9 ianuarie 2014 la 03:27

    Acum ca m-am documentat ramane doar sa am norocul sa o mai si intalnesc...bun articolul

    RăspundețiȘtergere
  2. Traiesc in familie toata viata sau singre?

    RăspundețiȘtergere
  3. Se numste Athene! De la zeita!

    RăspundețiȘtergere